Legenda onacilor preschimbaţi în iepuri
Este o poveste, ne spune baciu Sabin, despre onaci, nişte oameni mari, un fel de uriaşi care au trăit pe vremuri şi pe care i-a pedepsit Dumnezeu… pe „La Pietri”, prin locurile unde-i acum „Crucea lui Crişan”. Să vă spun o întâmplare, care mi s-a petrecut când eram tânăr.
Când eram eu de vreo 16-17 ani, aveam un prieten bun, pe Semi al lui Mocăneţu. El era cam de vârsta mea… Îl chema Simion, dar noi îi ziceam Semi… Aveam amândoi boi şi lucram împreună, ca să ne fie mai uşor. O zi mergeam la lucru eu la ei, o zi venea el la lucru la noi… Mergeam la plug, la coasă, căram cu boii gunoi… A venit timpul de coasă… Aveam mult de coasă la munte în Albie, lângă Tecşeşti şi era departe până acolo. Plecam lunea şi veneam acasă numai pe sfârşitul săptămânii. De la noi la Tecşeşti sunt vreo doisprezece kilometri. Făcea mama sau buna un cuptor de pâine, ne băgam cu noi ce-aveam: roşii, castraveţi, ceapă, brânză, slănină… Lega mama vaca înapoia carului, să avem acolo cu noi şi lapte, şi ne duceam…
Am mers atunci până acolo, eu, Semi, tatăl său şi moşul. Două zile am cosit şi s-a nimerit ca a treia zi să fie sărbătoare. La noi, pe timpul acela în sărbători nu se lucra. Nu se cosea, nu se aduna fân… nimic nu se făcea… Auzind că-i sărbătoare, eu am zis către moşul:
– Moşule, dacă mâine-i sărbătoare, noi mergem în sat la joc, că suntem copii tineri…
– Măi copii, o zis moşu, eu aş zice să staţi să vă odihniţi, dar dacă voi aşa vreţi, treaba voastră… dar poimâne dimineaţă pe când se face ziuă, să fiţi înapoi, să ne-apucăm de coasă devreme…
– Bine, moşule!
Noi am venit acasă, în sat… Am mers ca feciorii la joc… am jucat, ne-am petrecut, am apucat în poveşti cu fetele…Ne-a apucat târziul şi nu ne prea venea să ne întoarcem la coasă, când ne gândeam la drumul pe care-l aveam de făcut înapoi…
La o vreme, prietenul ăsta cu care eram zice către mine:
– Măi Binule, ştii ce zic eu?
– Ce?
– Hai să mergem din seara asta în sus, să nu mai stăm până dimineaţă, că dacă pornim acum, pe la două-trei, după miezul nopţii suntem acolo… Ne culcăm câteva ore şi când se face ziuă ne apucăm de coasă.
– Măi Semi, nu zici tu rău, hai să ne ducem din seara asta!…
I-am spus mamei să ne pregătească de mâncare şi după ce a trecut de miezul nopţii, ne-am luat rucsacii în spate şi am pornit.
– Măi copii, a zis mama, cum vă duceţi voi până acolo noaptea?
– Mergem, mamă, că doar suntem tineri şi nu facem multă vreme până
acolo… Am plecat. Mergeam pe-aici în sus, către Pietri, atunci nu era drumul nou care s-a făcut pe sus, era doar drumul pe dedesubt, pe lângă cascade. Drumul era îngust, era mai mult o cărare, dar ca să-l străbatem cu pasul era bun…
Acolo, după ce suiam o pantă mare, era o fântână. Fântâna şi-acum este acolo, dar apa pare că i s-a mai împuţinat… Când ajungem noi lângă fântână, Semi zice către mine:
– Stai, măi Binule, să ne astâmpărăm setea şi să ne odihnim un pic, că în sus nu mai avem apă, până ieşim la Ştiburoi şi după aceea o luăm în sus… Numai acolo era o altă fântână… Am pus rucsacii jos şi am stând acolo am văzut venind către noi doi iepuri. Eu m-am aplecat să beau apă din fântână şi un iepure a venit până la capul meu. Eu m-am aruncat să-l prind, dar nu am putut. Celălalt s-a dus către Semi şi el s-a aruncat după el şi l-a prins. Era mărişor iepurele…
– Îi bun, că azi mâncăm un grătar sau o tocană de iepure, ziserăm noi între noi.
Ne gândirăm noi cu ce să-l legăm, că iepurele se cam zbătea… Rupserăm merindeaţa, îl legarăm de picioare şi îl băgarăm într-un rucsac. Eu luai mâncarea, el rucsacul cu iepurele şi o apucarăm la deal. Era panta mare şi când să ieşim deasupra la Ticuiata, acolo era o cruce. În dreapta noastră era un părău, dar nu era prea mare. Mai aveam aşa, ca vreo cincizeci de metri până la cruce şi Semi zice către mine:
– Măi Binule, eu nu mai pot duce rucsacul. Nu ştiu de ce este atât de greu, dar nu-l mai pot duce, că nu mă mai ţin picioarele… Gândeşti că pietre am în el…
– Lasă-l jos, să văd ce-i, zic eu. Nu cumva muri iepurele, de trage aşa greu?…
M-am dat să-i iau rucsacul din spate şi am văzut că avea dreptate. Era greu, de nici bolovani să fi băgat în el nu puteau să tragă mai greu…
Când desfăcui rucsacul iepurele odată săltă şi trecu ca o nălucă dincolo de părău, că părăul era chiar lângă cărare. Am înlemnit când am văzut că a ieşit afară, că doar l-am legat de picioare bine, dar se vede că s-a dezlegat… De acolo a luat-o la deal, până aproape lângă cruce. Necăjiţi că-l scăparăm, noi ne uitam în urma lui, când îl auzim:
– Aşa, proştilor, m-aţi adus la deal în spate!…
Cum vorbim noi acum, aşa a vorbit… Ne-am uitat unul la altul cu gura căscată şi nu ştiam ce să facem. Am ieşit la cruce, am lăsat rucsacurile jos şi neam odihnit… Acolo totdeauna făceam popas…
De-acolo trebuia să coborâm către vale. Până acolo a fost lună ca ziua, dar dacă ne-am băgat în pădure, luna nu s-a mai văzut… Nu ştiu, de la întunecime, ori de la întâmplarea asta cu iepurele, pe amândoi ne-a cuprins o frică mare şi când auzeam câte o frunză fâşâind, ori câte o creangă trosnind, ziceam „Ajută-ne, Doamne!” şi „Doamne, fereşte-ne de rău!”
Când am ieşit din pădure iar la lumină, eu am zis către Semi:
– Măi Semi, ce-a putut fi cu iepurele ăla, de trăgea aşa greu?
– Nu ştiu, Binule, nu ştiu, dar nu m-au mai ţinut picioarele să-l duc…
Dacă am ajuns la munte, ne-am pus şi ne-am culcat în colibă, că aveam acolo adăpost bun… Dimineaţa le-am spus la ai noştri ce-am păţit cu iepurele:
– Moşule şi nene Simioane, iacă ce-am păţit: a venit un iepure şi l-am prins şi l-am băgat în raniţă şi când să ne-apropiem de Crucea lui Crişan n-am mai putut duce raniţa. Picioarele păreau că ni se rup de la genunchi, de cât trăgea de greu…
– Măi copii, de-astea pe-acolo la mulţi li s-au întâmplat, că de-aia îi şi pusă crucea aia acolo…
– Moşule, dar de ce-i zice acolo şi Crucea Onacii sau a onacilor?
– Bătrânii ziceau că ar fi trăit pe-acolo un neam aparte de oameni mari, la care le zicea onaci. Pentru ceva vină, ar fost blestemaţi şi s-au făcut cu toţii iepuri. Se zice că numai atunci scapă de blestem şi se fac iar oameni, dacă cineva îi suie dealul ducându-i în spate.
Sursa bibliografică: Baba Marinela, Tiutiu Daniel, Jorj Monica, Orian Georgeta și Firu Meda, Tărâm de legendă. Editura eVertical, 2017.
