Masterpiece of

tres doux

There are many variations of passages of Lorem
Ipsum available, but the majority.
  • Nu sunt produse în coș.
  • Nu sunt produse în coș.
Image Alt

dalegustului

Legenda uriaşilor de la Cetea

Povesteau bătrânii că pe vremuri trăiau pe pământ, laolaltă cu oamenii, uriaşi pe care Dumnezeu i-a nimicit. Prin partea Mogoşului trăiau oloşii, uriaşi buni, care cândva au băit în minele de aur. Ei călcau de pe-un munte pe altul, construiau turnuri şi cetăţi pe care vremea le-a risipit până să ajungă la noi. Numai din loc în loc, când vedem câte o stâncă rămasă singură, putem gândi că trebuie ca ei s-o fi dus acolo şi n-au mai apucat să o aşeze unde ar fi vrut.

Mai spuneau bătrânii că pe lângă uriaşii buni au trăit şi uriaşi răi care purtau mare duşmănie neamului omenesc. Celor răi le zicea curuţi şi pe vremuri casele vechi aveau ferestrele atât de mici, ca ei să nu-şi poată băga mâinile în ele şi să-i scoată pe oameni afară. La Cetea, în locul pe care bătrânii îl ştiu cu numele de „La pietri”, iar cei mai tineri de „Băile romane”, a trăit un asemenea neam de uriaşi.

Când Dumnezeu a trimis pe lume potopul, apa i-a dus şi pe ei la vale şi chiar dacă au fugit îngroziţi, pesemne că s-au înecat cu toţii. O femeie din neamul acestor uriaşi avea o fată. Văzând că apele cresc mereu, fata a cerut ajutorul mamei ei şi chiar dacă era mărişoară, mama a luat-o în braţe. Dumnezeu a prefăcut-o pe mamă şi pe fiica ei în piatră. Stânca este şi astăzi acolo, ca oamenii să vadă că uriaşii, cât de răi or fi fost, şi-au iubit copiii. Oamenii îi zic stâncii aceleia Măriuţa, dar eu cred că Măriuţa trebuie să fie fata din braţele mamei, iar pe mamă, Maria trebuie s-o fi chemat.

Bătrânii spun că Dumnezeu a nimicit neamul uriaşilor ca să facă loc pe pământ oamenilor; au murit, dar nu toţi au avut acelaşi sfârşit. Unii, care erau mai blânzi, au murit de bătrâneţe. Pe alţii, care erau mai cruzi şi mai pătimaşi, i-au ucis îngeri cu lănci de foc veniţi din cer. Au fost şi uriaşi pe care Dumnezeu i-a făcut să scadă până la măsura oamenilor, ca să cunoască smerenia.

La Cetea, în afară de femeia de uriaş şi de fiica ei împietrită, se mai află o urmă a vieţuirii lor. La Firezariu, aproape de locul unde şi acum se mai poate vedea o piatră de moară tăiată în stâncă, se povesteşte că trăia un uriaş care stătea cu fundul pe drumul ce duce spre cascade şi cu picioarele în apa văii. Atât de mult îi plăcea uriaşului să stea în acel loc, încât şi astăzi se mai văd în piatră urmele trupului său.

Se vede destul bine urma spatelui şi chiar urma pe care a lăsat-o acolo fundul uriaşului. Acolo s-au format două adâncituri ca două trocuţe şi pe vremuri copiii din sat aruncau cu pietre spre ele. Îşi puneau în gând o dorinţă şi voiau să vadă dacă ea se împlineşte. Ei credeau că dacă aruncă cu o singură piatră şi piatra rămâne acolo şi nu se rostogoleşte, dorinţa tainică, ce nu trebuia spusă nimănui, cu siguranţă se împlineşte.

Aşa a auzit de la nişte bătrâni nana Vetă şi ne-a spus-o şi nouă.

Sursa bibliografică: Baba Marinela, Tiutiu Daniel, Jorj Monica, Orian Georgeta și Firu Meda, Tărâm de legendă. Editura eVertical, 2017.