Urmele din tocul uşii bisericii de la Cetea
Nu mai ştiu sigur cine mi-a spus această legendă despre urmele din uşa bisericii vechi, ne mărturiseşte domnul profesor. Cred că Cioica bătrânul sau altcineva…Aici, la Cetea, biserica ortodoxă a fost construită în anul 1811. În locul ei s-a aflat o biserică mică, de lemn, care în vremea când a fost dărâmată trebuie să fi avut peste o sută de ani. Povesteau bătrânii că atunci când s-a făcut biserica de piatră, satul era plin de oameni. Fiecare casă avea datoria de a aduce piatră. Erau pe-atunci în sat peste două sute de boi. A fost adusă atâta piatră, încât de trei ori s-a umplut platoul, unde se află azi cimitirul şi biserica.
Cei care nu aveau boi, aduceau piatră cu traistele sau cu braţele. Lăcaşul nou s-a făcut după o anume tehnică: Peste biserica veche meşterii au zidit bolta celei noi şi abia apoi au scos una câte una grinzile de la cea veche. Preot era atunci Moise Chitulea, al cărui mormânt se află chiar lângă biserică. Din biserica veche a satului a mai rămas doar tocul de piatră al uşii de la intrare, care se găseşte acum la uşa de intrare în turnul prin care se urcă în clopotniţă.
Se spune că acesta ar fi din vremea domniei lui Mihai Viteazul. El este asemănător cu încadramentele uşilor bisericilor din acele vremi, din Ţara Românească şi Moldova, când uşile bisericilor erau făcute anume cât mai mici, ca să nu intre păgânii călare în lăcaşurile noastre de rugăciune şi să le pângărească.
În tocul de piatră al bisericii vechi se cunoştea ca o scobitură şi ea avea o poveste. Se zicea că era odată un popă care era foarte lacom… El îi îndemna mereu pe oameni să aducă parastase, dar nu s-ar fi îndurat nici în ruptul capului să taie o bucată de parastas şi s-o împartă cu cei care luau parte la slujbă.
Văzând lăcomia popii, un om din sat a făcut un parastas mare, cât o roată de car, gândind că atunci cu siguranţă părintele avea să îl împartă. Parastasul era atât de mare, încât de-abia îl duceau cu braţele doi oameni. Nici vorbă să poată intra pe uşa bisericii. Văzând aşa ceva, crâsnicul l-a întrebat pe preot:
– Părinte, a adus cineva un parastas atât de mare, încât nu încape pe uşa bisericii. Oare să-l tăiem în două?
– Ba, oameni buni, ferească Dumnezeu, să faceţi una ca asta! a răspuns popa… Mai bine scobiţi cu ceva din tocul uşii şi lăsaţi-l aşa întreg!…
Oamenii au scobit uşa şi urmele se vedeau până acum câţiva ani, când cineva le-a acoperit.
Sursa bibliografică: Baba Marinela, Tiutiu Daniel, Jorj Monica, Orian Georgeta și Firu Meda, Tărâm de legendă. Editura eVertical, 2017.
